Acasă > Acte necesare

Transcriere certificat de naştere - Acte necesare


Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor - Municipiul Brașov

 Acte necesare 

În cazul copiilor a căror naştere s-a produs în străinătate şi care au fost înregistraţi la autorităţile străine competente, părinţii cetăţeni români, sunt obligaţi să ceară transcrierea certificatelor de naştere străine în actele de naştere româneşti, la ultimul domiciliu pe care l-au avut sau îl au în ţară.

!!! IMPORTANT: Toate formularele vor fi semnate în faţa ofiţerului de stare civilă !!!

Acte necesare:

  • certificatul (extrasul) apostilat sau supralegalizat, după caz– original + fotocopie + traducerea în limba română, legalizată şi autentificată de un notar public; SAU    extras multilingv (după caz);
  • declaraţia (apostilată sau supralegalizată, după caz) părinţilor cu privire la domiciliul minorului în cazul în care domiciliul stabil al acestora este diferit + traducerea în limba română, legalizată şi autentificată de un notar public;
  • declaraţia (apostilată sau supralegalizată, după caz) părinţilor cu privire la faptul că nu s-a mai solicitat transcrierea certificatului de naştere la alte instituţii în ţara sau în străinătate + traducerea în limba română, legalizată şi autentificată de un notar public;
  • certificatele de naştere ale părinţilor;
  • certificatul de căsătorie;
  • actele de identitate (după caz, adeverinţă de ultim domiciliu) parinţi si după caz, mandatar;
  • procura specială apostilată (supralegalizată) sau dată la Consulatul Român (pentru transcrierea certificatului si ulterior pentru ridicarea lui);
  • taxă transcriere 50 lei

Notă: În situaţia în care transcrierea certificatului de naştere nu este depusă de către unul dintre părinţi, declaraţiile pe propria răspundere, autentificate, trebuie date de către persoanele abilitate separat şi NU în cuprinsul procurii.

Prin adresa nr. 2182 din 05.02.2024, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ COMUNITARĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR BRAȘOV, ne comunică următoarele:

Prin Hotărârea nr. 494 din 22.12.2023 – privind stabilirea taxelor și tarifelor de interes județean pentru anul 2024, Consiliul județean Brașov a stabilit următoarele taxe speciale pentru avizarea transcrierilor:

  • 219 leiTaxă pentru avizarea transcrierii în registrele de stare civilă române a actelor de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine, în termen de 30 zile de la data înregistrării documentației.
  • 439 leiTaxă pentru avizarea transcrierii în registrele de stare civilă române a actelor de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine, în regim de urgență, în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la data înregistrării documentației.

* Plățile se vor efectua în contul: RO77TREZ13121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Brașov, BENEFICIAR JUDEȚUL BRAȘOV – Cod de identificare fiscală 4384150 (pe ordinul de plată va fi înscrisă obligatoriu mențiunea – taxă transcriere, precum și numele titularului actului). ”

Datele de contact ale Direcției Județene Comunitare de Evidență a Persoanelor Brașov sunt:

  • Sediu: Brașov, str. Nicolae Titulescu nr. 28
  • Telefon: 0268/310284, Fax: 0268/310287
  • E-mail: djcep_brasov@bv.e-adm.ro